Gânduri rătăcite.

Încerci să dormi și nu reușești. La o oră târzie, după nenumărate ori în care m-am străduit să adorm și nu pot, aleg să mă refugiez pe blogosferă și să scriu. Orice. 

Ați trăit vreodată sentimentul acela, când noaptea, te gândești la ziua ce-a trecut? Ce ai făcut bine, ce ai făcut rău, ce ți-ai dori să schimbi? 

  • Eu da. De multe ori regret unele reacții de-ale mele. Sunt o fire impulsivă și nu de puține ori am avut de pierdut din cauza asta. 

Poate că acum e târziu să te regăsești în acea ipostază în care cu câteva ore în urmă, ai dat-o în bară. Nu te poți întoarce în timp, dar poți avea grijă pe viitor. Suntem oameni supușii greșelii, dar cred că avem puterea să respingem slăbiciunile. Nu vom reuși întotdeauna, dar cel puțin încercăm. 

La urma urmei, în viață trebuie să depui foarte mult efort dacă vrei să construiești, să lași ceva în urmă. Ce-i ușor în viața aceasta? 

Cam nimic… Oh, da! E ușor să nu faci nimic. Să trăiești la întâmplare, așteptând ca viața să te poarte dintr-un loc în altul, dar chiar și atunci, rezultatele sunt pe măsură. 

Stând degeaba, nu vei înainta. Va fi doar o aparentă înaintare. De fapt, viața ta va sta pe loc, iar la bătrânețe te vei trezi cu peri albi și cu o viață irosită. Nu cred că este vreo persoană care și-a imaginat o astfel de viață. 

Așadar, atâta timp cât trăiești, încearcă să lași ceva în urma ta! Schimbă o viață! 

                                                             Succes și spor la muncă! 

 

Advertisements

O altfel de absolvire!

28 Mai 2017! Ce zi! Viața ca studentă … is over! Credeam că numai în liceu trăiești teama: ”Ce voi face după ce termin? Încotro mă voi duce? Ce se va alege de viața mea?” 

Ei, bine, nu! Se pare că în viață ne confruntăm din nou și din nou cu aceleași gânduri, dar în ipostaze diferite. Atunci eram o copilă, fără prea multă experiență. Acum, sunt o femeie în toată firea. Lumea așteaptă înțelepciune și maturitate din partea mea. Și într-adevăr, puțină teamă de necunoscut există, dar nu se compară cu cea din liceu. Am învățat că panica nu ajută. Majoritatea greșelilor le faci din grabă. 

Mi se întâmpla deseori ca fix atunci când mă grăbeam și încercam să fac cât mai multe lucruri, cât de bine puteam și într-un timp cât mai scurt, chiar atunci toate îmi ieșeau greșit și apoi aveam nevoie de și mai mult timp să le repar. 

Privind în retrospectivă, îmi doresc să schimb multe lucruri, dar este cu neputință. Ce-a fost, a fost și timpul nu poate fi dat înapoi. Nu-mi rămâne decât să am grijă pe unde calc și cum calc; să privesc cu atenție în jurul meu și să învăț… să învăț cât pot că e gratis. 

Regret că cei trei ani s-au sfârșit atât de repede, dar sunt bucuroasă că o nouă etapă este pe punctul de începe! Îmi pregătesc ghiozdanul, mintea și îmi iau elan pentru a mă avânta în marea învolburată a cunoștințelor, precum un burete cu filtru: toate sunt bine venite în a mi se înfățișa, dar nu toate sunt benefice pentru mine. 

Sper ca filtrul să-l fi făcut destul de rezistent în acești ani… 

A…B…C…D… Continuarea Literelor sau o altă specializare? 

Voi descoperi! 

                                                                                                                             Take care!

Altfel.

Astăzi îmi doresc…

  • să provoc pe cineva să fie fericit;
  • să fac o faptă bună;
  • să fiu mai bună;
  • să răspândesc iubire;
  • să fiu responsabilă;
  • să nu rănesc;
  • să fiu optimistă;
  • să fiu un om normal;
  • să fiu eu însămi;
  • să admir natura;
  • să meditez;
  • să fiu harnică;
  • să fiu realistă;
  • să fiu recunoscătoare;
  • să fiu smerită;
  • ……………………………………………………..

Sunt atâtea și atâtea lucruri pe care le poți face fără să depui prea mult efort, dar lucruri care, făcându-le, îți fac mult mai ușoară viața.

Oamenii se plâng de poveri, viața le pare insuportabilă, și-ar dori să guste o clipă măcar dintr-o viață liniștită. N-au nici cea mai vagă idee la ce scurtă distanță se află de acea liniște. Dacă ar deschide puțin mai larg ochii, ar clipi de 4-5 ori și ar ridica sprâncenele pentru a limpezi imaginea, gura lor ar lua forma unui ”O!” și pe fruntea lor ar apărea scris: ”Sci-Fi Down”. Gândurile lor au fost Sci-Fi până în momentul în care s-au hotărât să pună piciorul în prag. Grijile nu dispar dacă toată ziua sunt amintite, inima nu-i ușurată dacă mereu simte presiune și tristețe, iar mâinile nu vor repara nimic dacă toată ziua stau pe post de ”mânere” pentru cap.

Vrei liniște? Liniștește-te!

Vrei maturitate? Maturizează-te!

Vrei fericire? Plân…Fii fericit!

Nimic nu vine la tine. Viața nu ai primit-o fiindcă ai vrut. Sunt convinsă că nici la școală nu te-ai dus pentru că ai vrut. Nu te îmbolnăvești fiindcă vrei. Nu te îngrași pentru că vrei…sau poate vrei.

Oricum, dacă îți dorești ceva, trebuie să lupți!

*Depune efort!

*Dorește-ți!

*Alege ce e benefic!

*Nu-ți bate joc de tine!

 

Mai tastăm data viitoare!

Take care & be blessed!

 

 

Monolog

A sosit ziua cea mare… 20 Ianuarie. Am văzut lumina zilei, un frumos apus de soare…Sau poate nu era soare, ci totul se întâmpla înăuntrul meu, fericirea abunda deoarece urma să trăiesc într-o lume înconjurată de flori, puteam să le simt mireasma, să le ating, să le simt petalele catifelate şi fragile. Urma să simt prima adiere de vânt, să văd pentru prima dată zăpada, iar mai târziu să simt ploaia, să mă bucur de soare, de lumina dată de el, să fiu mângâiată şi îmbrăţişată de toată lumea. Totul este aşa de frumos când eşti mic! Nu te temi de nimic, orice-ar veni, nu cunoşti răul, nu cunoşti frica, răutatea, tu trăieşti în propria ta poveste, în propria lume în care tu regizezi totul. Glasul părinţilor, de cele mai multe ori, te opreşte şi-ţi zice:” Ai grijă! Nu face asta! Te iubim foarte mult şi nu vrem să păţeşti ceva!” Iubirea aceea protectoare, comfortul pe care ţi-l dă, sentimentul că eşti apreciat, iubit, protejat şi că însemni ceva pentru cineva. Ce fericire!

Timpul trece! Creşti, explorezi lumea, cunoşti…Cunoşti oameni noi, îţi creezi diverse tipare, încetul cu încetul ajungi să îţi pierzi din identitate. Alungi preţioasa personalitate şi unicitatea ei pentru a urma un alt tipar. Naivitate! Dorinţa şi teama de a nu fi respins şi marginalizat de societate din motive precum:” Tu nu eşti ca noi, prin urmare, nu poţi umbla cu noi!” Disperarea te împinge să faci lucruri nedorite, neaşteptate. Uneori stai singur într-un colţ şi întreaga viaţă ţi se derulează în faţa ochilor: amintiri, experienţe plăcute, marcante, neplăcute, nesemnificative, îţi inundă fiinţa şi realizezi cât de mult te-ai schimbat. Tu care susţineai că întreaga ta viaţă nu va fi nicicând influenţată de cei din jur, că vei rămâne fidel scopurilor tale, standardelor tale, acum eşti pus faţă în faţă cu cel mai periculos inamic: tu însuţi. Ai alergat, te-ai ferit cât ai putut de ceilalţi, dar dincolo de toate privirile şi răul pe care ţi-l pot face ceilalţi, nu poți evita şi ignora ceea ce simţi şi ceea ce conştiinţa ta îţi şopteşte într-un mod continuu şi apăsător:” Schimbă-te! Drumul pe care mergi te va distruge! Unde a dispărut fiinţa aceea plăpândă? Naivă? Revino-ţi înainte de a fi prea târziu! Încă mai poţi face ceva…

Din scoarță-n scoarță.

Mă gândesc de ce ceva timp să scriu o carte. Sunt puțin sceptică cu privire la asta pentru că este greu să contribui cu ceva nou în literatură. Ani la rând s-a tot scris despre tot felul de subiecte care au șocat, au încurajat, au schimbat mentalități și caractere. 

       De fapt, nu-mi doresc să scriu; îmi doresc să împărtășesc oamenilor viziunea mea asupra lumii dintr-o perspectivă nouă. Hmm…Perspectivă nouă…Cam greu să faci asta în postmodernism. Cu atâtea schimbări înfăptuite e greu să te menții curat și neîntinat de o societate care a cam uitat ce-a alea ”principii”, fără să faci compromisuri de la integritatea ta. 

          Literele sunt pentru toată lumea aceleași, cuvintele la fel, dar modul în care le aranjezi pe hârtie și intensitatea mesajului pe care îl transmit depind de tine. Nu este înălțător să scrii o carte. Oricine poate face astăzi asta. Înălțător este să dai tot ce poți pentru a produce o schimbare în viața oamenilor care umblă fără destinație și scop; simpli rătăcitori într-o lume plină de direcții care duc nicăieri. 

Până mă voi hotărî asupra tematicii și a tehnicii, vă las cu bine! 

                                                                                                                  Take care! 

În El te-ncrede!

Tot umblând prin laptop zilele acestea, am descoperit niște versuri scrise cu ceva timp în urmă, când m-am hotărât să mă pierd printre litere. Poate că rima și măsura lasă de dorit, dar atunci când gândurile te inundă, nu prea mai ții cont de ”detalii”. Așadar aceasta este o parte din ”rodul” stării mele din primul an de facultate, care, apropo, nu a fost unul ușor. 

1.  Timpul poate nu-i un prieten bun,

Atunci când totul vine la moment inoportun,

Şi griji şi suferinţe par să-ţi inunde viaţa

Şi uneori simţi cum se lasă ceaţa.

 

2. Solitudinea îţi devine prezenţă nelipsită.

N-ai un remediu, ci-o simţi tot mai aţintită.

Când cazi şi nu mai ai nici urmă de speranţă,

Atunci este momentul să strigi făr-aroganţă.

 

3.Dumnezeu, Tatăl tău, îţi vede disperarea.

El ştie când tu tânjeşti dup-ameliorarea

De care ai nevoie când forţă nu mai ai să lupţi

Şi sfaturile, nu mai ai răbdare nici să le asculţi.

 

4.Nu fi descurajat ci-n braţul Lui te-ncrede,

El e atotputernic, Cuvântul Lui transcede

În orice inimă şi cuget care spre El tânjeşte,

Şi-ţi vine ajutorul: Tu doar citeşte şi primeşte!

În groapa de-ntuneric, tu nu vei fi nicicum,

Domnul iubeşte omul, încrede-te acum!

 

5.De-L vei urma, poate că viaţa nu-ţi va fi uşoară,

Dar de la Domnul ai o mână ce face povara să dispară.

De vei rămâne lângă El, în nesfârşita Sa iubire,

Vei cunoaşte ce înseamnă neprihănire şi desăvârşire!

Prepararea ingredientelor… (1)

       Gândindu-mă cu ce ar fi potrivit să îmi fac debutul în lumea blogurilor, am ajuns la concluzia că aș putea începe cu una dintre cele mai recente schimbări: căsătoria și viața de studenție.  Legământul căsătoriei a fost oficiat în luna februarie a acestui an. Până aici nimic complicat, lăsând la o parte stresul din timpul sesiunii, examenul dat în ziua cununiei civile, toate acestea îmbinate fiind cu pregătirile pentru nuntă. Oh, aici intervine greul! Am întâmpinat ceva greutăți… Dar am trecut peste. Mă așteptam ca viața în doi să fie mai dificilă. Am auzit multe persoane spunând că trebuie să fiu pregătită și foarte sigură înainte de a face acest pas. Sincer, socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Sigură am fost că vreau să fac asta, dar pregătită…Nu prea aveam cum, cel puțin practic. Mereu am fost adepta ideii: ”Merge cu vorba bună. Vin greutăți, nervi, ne păstrăm calmul.” Nu este chiar așa. Asta a urmat să descopăr. Nu te poți avânta într-o căsnicie gândindu-te că doar teoretic poți rezolva dificultățile. Dacă nu înveți să lași de la tine, să renunți la tine, de dragul celui de lângă tine, nu va funcționa prea mult. Experiența vine în urma practicării. Este mai greu când așteptările tale sunt foarte mari, te aștepți să depui minimum de efort și totul să fie roz. 

      După luna de miere au urmat cursurile. A trebuit să îmbinăm amândoi școală cu viața în doi. La partea asta, a mers mai bine decât mă așteptam. Ne-am împărțit sarcinile, dar deși totul mergea bine între noi, se simțea uneori o anumită presiune, din cauza oboselii, temelor pentru școală, apoi din cauza treburilor casnice. Deși a trebuit să depunem mai mult efort, a meritat să fac pasul acesta. Înveți să conviețuiești, conviețuind. Am citit mai demult într-o carte faptul că trecerea printr-un șir de relații eșuate, nu te face mai pregătit sau mai experimentat pentru alesul/aleasa tău/ta. Funia împletită în trei: Dumnezeu, el și ea, nu se rupe ușor. Dacă cei doi au o credință puternică în Dumnezeu, funia aceasta poate fi indestructibilă. 

Ca o concluzie aș putea adăuga: Provocarea nu constă în a te căsători, ci în a construi o căsnicie, în a o întreține. 

             Cam atât momentan. Mai tastăm data viitoare!